Se afișează postările cu eticheta saga festival. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta saga festival. Afișați toate postările

DJ Hugo, de la Românii au talent pe scena SAGA Festival

Niciun comentariu

joi, mai 26, 2022

DJ hugo


DJ Hugo, semifinalist al show-ului Românii au talent și nominalizat la premiul de originalitate, va urca pe una dintre scenele SAGA Festival la începutul verii.

Impresionați de talentul lui incredibil și de capacitatea de a face spectacol, organizatorii festivalului l-au invitat să facă parte din line-up-ul celei de-a doua ediții SAGA, care va avea loc în perioada 3-5 iunie, la Arena Națională din București.
"Părinții mi-au spus că au o veste bună, m-au sfătuit să mă așez pe pat și în momentul în care mi-au spus că voi mixa la SAGA Festival, m-am bucurat enorm că visul mi s-a împlinit acum. Vestea, pe care am primit-o cu brațele deschise, este un lucru extraordinar, mai ales că mi se întâmplă la o vârstă fragedă. Îmi doresc să le ofer fanilor festivalului un show spectaculos, să danseze și să se simtă minunat, să le transmit din energia mea. M-am pregătit în tot acest timp pentru un festival, deși nu știam când mi se va oferi această ocazie. Setul cu care o să vin la SAGA mă reprezintă”, a spus DJ Hugo. 
 DJ Hugo poate fi votat pentru câștigarea premiului de originalitate la Românii au talent, în finala de pe 27 mai, iar peste o săptămână, tânărul DJ va putea fi văzut și ascultat la SAGA Festival, unde le va aduce festivalierilor un mix vibrant.

Sold-out la primele biletele pentru concertul Calvin Harris din România

Niciun comentariu

vineri, mai 06, 2022

calvin harris

Prima fază a biletelor pentru show-ul exclusiv Calvin Harris din această vară, prezentat de SAGA Festival, este sold out. 

Mii de oameni care vor să-l vadă pe DJ-ul scoțian pentru prima dată în România s-au înregistrat și au cumpărat bilete la un preț special. Începând de astăzi, biletele sunt disponibile pentru publicul larg și pot fi achiziționate de pe sagafestival.com la prețurile de 25 euro + taxe - GA și 60 euro + taxe - VIP. 

Pentru cei care nu vor să rateze solo show-ul Calvin Harris din România și vor să participe și la primul festival al verii, SAGA Festival, a fost creat Summer Pack, un pachet special ce conține bilete pentru ambele evenimente la cel mai mic preț disponibil: SAGA Festival și Calvin Harris solo show - 129 euro + taxe. 

După ce de-a lungul timpului a fost headliner la toate marile festivaluri din lume, Calvin va face încă o dată istorie cu un solo show fantastic pe care-l va susține la SAGA Beach (între plaja La Nueva Cucaracha și plaja Rex), în Mamaia, pe 30 iulie. Accesul la eveniment se va face începând cu ora 19:00.

Producător, DJ și songwriter, Calvin Harris este una dintre figurile marcante ale muzicii dance și a reușit să doboare recorduri mondiale cu piesele sale. 

Artistul a dominat de-a lungul timpului topurile din întreaga lume cu hit-urile lansate. Pe 30 iulie, fanii vor asculta live toate aceste piese și un arsenal impresionant de muzică dance ce-i poartă semnătura, pentru prima dată în România, într-un eveniment unic la malul mării, prezentat de SAGA Festival.

Show online adus de SAGA la National Arena pe 1 decembrie

Niciun comentariu

vineri, decembrie 03, 2021

saga

SAGA Festival a sărbătorit Ziua Națională a României și mutarea pe National Arena printr-un foc de artificii spectaculos și un DJ set special susținut de Alex Parker. 

Show-ul, transmis live pe platformele online SAGA, PRO TV, Kiss FM și Kiss TV, a fost urmărit de peste 100.000 de oameni. Festivalul a devenit partener media cu aceleasi posturi de radio si televiziune care promoveaza si Untold si Neversea.

Tot miercuri seară, cei înregistrați pe sagafestival.com au fost primii care au putut cumpăra biletele pentru noua ediție. Începând de astăzi, toate categoriile de bilete, la cel mai mic prag de prețuri, vor fi puse în vânzare. Doar în luna decembrie acestea pot fi cumpărate prin sistemul de rate cu 10 euro depozit.

“Ne bucurăm că am putut fi împreună de Ziua Națională a României, pe National Arena. Locul acesta are un vibe anume, pe care-l poți experimenta odată ce ajungi aici, și sunt convins că este locul perfect pentru ceea ce urmează. SAGA este o mișcare a oamenilor care iubesc muzica electronică. Anul acesta, line-up-ul nostru va fi considerabil mai mare, vom aduce în România mai mulți artiști așteptați și iubiți de public. Este un loc în care ne dorim ca oamenii să fie parte din ceva special, unde imaginația lor să poată deveni realitate. SAGA este un festival care trece granițele. Aseară, printr-un eveniment special, am marcat faptul că avem o casă nouă. Am pus un steag aici pentru ceea ce va fi în iunie anul viitor”, a declarat Allan Hardenberg - CEO ALDA.

Afrojack, Marshmello și Timmy Trumpet sunt primii artiști anunțați în line-up-ul celei de-a doua ediții SAGA, care va avea loc pe 3, 4 și 5 iunie, la National Arena, în București. Alți artiști vor fi anunțați în curând. 



Nu pierde
© all rights reserved
made with by templateszoo